Soarele cel mai rosu...

La 2 mai soarele apune tandru. E roşu, mîndru si bland. Santierul naval il adaposteste pană ce ruşinea nuditatii diurne paleste. El se imbraca cu pamanatul, marea si cerul pentru ca noaptea sa nu-i tina de frig. Apoi, dimineata il gaseste foarte arogant, frumos ca focul si hotarat sa reziste peste zi. Nu intampina nici o greutate, caci marea il naste repede, mai repede decat apuca oricare din turistii dornici sa caute aparatul foto prin corturile umede. Il lasi jumate in apa si il gasesti trei sferturi gol si uscat de apa sarata. Iţi promiti ca in dimineata urmatoare vei fi mai punctual. Vei dormi mai mult pentru ca vei bea mai putin, vei rade cu prietenii pana la ore mai decente si vei pregăti aparatul de cu seara. Uiti repede promisiunea si seara te prinde ud, dezbrăcat de peste zi, sărat si aspru ca nisipul. Iti cauti haine de seara prin cort si saruti primul pahar cu vin. Apoi tentezi ultima baie in mare. Ai incercat sa faci pluta pe spate in mare noaptea, privind stelele...? Trebuie sa incerci. Te vei apropia de pamant, vei sorbi marea si poate il vei zari si pe Dumnezeu. Sstfel vei incerca sentimente divine bucurandu-te insa de avantajele oamenilor.
Zambesti? De ce o faci...? Nu glumesc deloc caci te tin strans de mana...