Henry David Thoreau - niste ganduri

Despre toamna, iarna si alte anotimpuri.

Ieri a inceput sa ploua. Ploua peste oras si el nu zicea nimic. Se supunea madru si inca incins de caldura verii. A tacut toata noaptea si luminile lui s-au stins mai greu. Oamenii n-au mai iesit ca alta data sa-l incurajeze. L-au lasat singur sub picaturile reci, vantul aspru si aerul de argint coclit.
In plina vara ei, oamenii ce-l locuiesc, s-au plimbat de zor pe strazile lui si i-au admirat aerul cuminte, cald si primitor. Seara, plimbarea prin parc incheia o zi clocotita cu bine.

Aseara insa, ei au stat in case si l-au privit dupa ferestre. Miinile lor lipite de geamurile reci il mangaiau cu afectiune retinuta. Cum sa plangi dupa un oras(poluat, aglomerat si primitor cu toti taranii). Marele lor oras plangea in sine gandind ca vara l-a parasit finalmente. Ce urmeaza?...sa-i inghete strazile in vene si sa adoarma pentru cateva luni pana la urmatoarea primavara.

De ritmul fals-viu al atmosferei se vor ocupa oamenii. Ei se vor isteriza din nou de sarbatori, atacand halucinant supermarketurile, hipermarketurile si toate formele de marketuri , parasindu-l insa in preajma revelionului. Brazii vor calatorii morti pe umerii tatilor, urmand sa parfumeze apartamente cu familii de toate felurile. Copii vor realiza ca Mos Craciun zace in vitrine si oferte, iar clasicele gospodine, pe cale de disparitie altfel, vor aranja muraturi in timp ce privesc un nou format de emisiune TV dedicata lor. Eu imi voi schimba cauciucurile de vara cu cele de iarna iar drumul pana la spital va dura cel putin dublu. Snobii vor schimba locatii de schiat in Austria si tot ei isi vor aconta vile in toata tara pe banii multi pentru celebrul de-acum revelion.

Unde facem revelionul? Nu vi se pare cunoscuta intrebarea? Vai ce me enerveaza…! pentru o noapte, milioane de oameni vor pune in miscare alte milioane si vor misuna disperati pe sosele ca sa aiba ce povesti la intoarcere.

Multinationalele vor organiza petreceri de craciun din ce in ce mai devreme urmand ca prima dintre ele sa aiba lor undeva prin octombrie. De ce atat de devreme? Pai cum dece. ? Locatiile cele mai cool se epuizeaza repede. Colegii se vor imbratisa cordial dar fals urandu-si sa le mearga tututor bine, dar gandind cat mai egoist posibil. Cat mai multe teambuilding-uri in locatii imbecile neconforme cu sezonul. La mare in noembrie caci e ieftin. Fara partenerii de viata caci aici e vorba de firma. Trebuie sa fim cat mai uniti. Sa ne iubim cat mai mult. De ce? Cum de ce? Ca sa mearga firma bine. Pai bine dar nu e firma mea. Aha deci nu vrei sa formam o echipa unita care sa rupa targetu' luna asta…esti individualist?...foarte bine, lasa ca vorbi noi cu CEO-ul.

Viata petrecuta din revelion in sejur la mare si apoi iar in vacanta de final de an.
Repere putine si imbecile ce-ti impart viata simplist.

Anotimpuri ce se grabesc degeaba cu tot cu noi ce nu mai stim sa le recunoastem si punem in ordinea lor fireasca.

 

 

I-auzi una...

"

Nicolăescu ameninţă medicii specialişti cu plata studiilor, dacă vor să plece din ţară
Marţi 09 octombrie 2007, 03:10


Minsitrul Sănătăţii a găsit metoda prin care să îi ţină pe medicii specialişti în ţară. Nu este vorba nici de salarii mai mari şi nici de condiţii mai bune de muncă. El îi ameninţă pe specialişti că îi va obliga să îşi achite studiile dacă nu practică un număr dublu de ani perioadei în care s-au specializat. Noua regulă ar urma să se aplice celor care încep rezidenţiatul în acest an.

"Vom pune condiţii atât de drastice pentru cel care vrea să părăsească postul încât să-l descurajeze. Să plătească atât de mult încât să ne permitem noi să aducem colaboratori să acopere postul respectiv", a spus Nicolăescu. În medie, statul investeşte în pregătirea unui medic rezident peste 25.000 de euro.

Reprezentanţii asociaţiilor de medici critică propunerea lui Eugen Nicolăescu. "Este împotriva Tratatului de aderare a României la UE. Nu ştiu cum se va descurca Nicolăescu cu acest lucru. Din punct de vedere economic, oamenii se orientează. Dacă un absolvent, viitor medic câştigă între 200-300 de euro, iar în UE are 3.000 de euro, iar după cinci ani are 10.000", spune Dan Pereţianu, preşedinte al Camerei Federative a Medicilor din România.

Colegiul Medicilor ar avea o soluţie. Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a propus, într-o emisiune la Realitatea TV: "Există o soluţie pentru a ţine medicii în ţară, contracte individuale prin care ei să aibă salarii mai mari în timpul pregătirii şi care să-i poată obliga să rămână".

Potrivit unui studiu realizat de Fundaţia "Ana Aslan Internaţional", două treimi dintre angajaţii din sănătate sunt nemulţumiţi de salarii. Acelaşi studiu mai arată că 44,5% dintre cei chestionaţi vor să plece la muncă în străinătate. Cei mai mulţi ar opta pentru Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia şi Elveţia. Jumătate dintre persoanele din sistemul sanitar câştigă lunar între 300 şi 500 de euro

.
"

din ciclul "daca nu poti sa faci vreun bine macar sa nu faci un rau" ministrul nicolaescu, pe care de altfel il apreciam pentru dintii ascutiti cu care musca din sistemul medical romanesc extrem de putred , vine sa ma dezamageasca cu aceasta idee stupida, ieftina dar foarte la indemana. adica daca cu frumosu'(a se citi salarii de mizerie si conditii in general demne de lumea a III-a) nu vreti sa stati in tara atunci las' ca va arat io voua...mama voastra de doctori!
ridicolul propuneri ma face sa ma abtin de orice comentarii...voi reveni, poate!

Decembrie 2004 – O dimineata.

Dimineaţa il prinse in pat. Somnul fusese neobişnuit de adânc si trezirea părea grea.

Lumina ce venea de afara era alba, difuza si rece. Plapuma calda îl acoperea blând iar o mana scoasa pe sub perna îl trăgea spre marea zi ce urma sa vina. Era luni, decembrie si afara inca nu ningea.

Capul îl durea timid prin tâmple ca după un somn prea adânc de care in clipa aceea nimeni nu avea nevoie. Fusese un somn prea lung si care ii ameţea pe moment ideile si temerile, da...mai ales temerile. Camera i se părea larga si ireal de goala deşi nici o schimbare nu se mai făcuse de o buna bucata de timp. Zgomotul străzii ii suna cunoscut si ii dădea senzaţia calma si dulce de vecinătate prietenoasa care ii făcea pana si trezirea mai fireasca. Nu mai avea chef sa doarmă dar smulgerea din braţele patului se dovedea anevoioasa. Un gând ii măcina încet mintea si trupul se împotrivea in idei de a se ridica drept, ager si gata de bătălia finala.

De 2 ani si jumătate mintea i se chircise in colturile conştiinţei, iar viata i se păruse un lung şir de intamplari absurde, eroice pe alocuri si triste in general. Lumea îl înconjura suspect de strâns, si îl încărca cu enorma responsabilitate a demersului sau. Nu avea nevoie de acea povara dar avea nevoie de oamenii ce o purtau pe braţe către el. Evident cele doua veneau la pachet, aşa cum vin lucrurile in viata. Nu ştia cum sa scape, si de o vreme renunţase sa mai lupte cu lumea din jurul lui, căci poseda in gândurile lui o lume a lui la fel de agitata, revendicativa si cruda. Acea lume, din gândurile lui avea insa ceva in plus – l-ar fi iertat indiferent de rezultat. Poate ca deja o făcuse.

Facultatea se terminase parca demult, in vremuri străvechi iar acest fapt îl întrista si descuraja zilnic. Prietenii aşteptau demult ca speranţele lor mai mult sau mai puţin justificate si reale in temeiul lor sa prindă substanţa. Firea sa orgolioasa si responsabila simţea o acuta nevoie de revanşa, confirmare si si apoi o pauza de public. Se simţea de multe ori pe o scena de lemn cu stinghii şubrede in fata unei comisii formate din toţi cunoscuţii săi, dând un examen permanent. In spatele acestora, pe ultimele rânduri ale sălii stătea insa chiar el. Avea o expresie severa si temătoare in acelaşi timp. Se temea de eşec, ratare si incapacitate de continuare in forma lor cea mai cumplita. Evident momentele de trezire veneau inca destul de des, încât sa nu dezvolte o depresie pe măsura.

    Azi unul din prietenii lui dormea inca lângă el. Rămăsese la el peste noapte dintr-o solidaritate sincera, venita din prietenia lor veche. Ii lega o bucata de viata frumoasa presărata cu pasiuni comune, tinereţe petrecuta in cluburi, vacante, cursuri, discuţii îndelungi, naive dar atât de vii in desfasurarea lor. D. nu-i semăna foarte mult, dar suficient cat sa-i lege o prietenie atât de necesara. Il iubea si respecta căci pe alocuri ar fi dorit sa fie ca el, chiar si in cele pe care le dezaproba in comportamentul lui. Azi D. se trezea după el si-l împingea cu entuziasmul specific lui spre o veste de care se temea ca un copil.

    D. întinse mana după tigari, ca prim gest reflex al unei zile, fie ea si de iarna ce se comporta ca o toamna târzie care nu se indura sa moara. Isi aprinse o ţigara, trase un fum adânc ce-i grebla gatul si apoi se ridica in picioare:

    - Aaa...ce vreme frumoasa-i afara!

...afara o ceata plina umplea aerul de iarna tânăra.

    - Da, de parca ar mai si conta cum e vremea...vremurile sunt importante acum. Astrele contează in aşezarea lor sau mai exact am nevoie de tot norocul din lume care mi-e lipsit in ultima perioada.

    Ceata începea sa se ridice. Dincolo de ea nu se vedea nimic.

* * *