Cum e prima zi de rezidentiat, cum e prima zi in clinica de chirurgie?...cati dintre noi nu ne-am întrebat măcar o data cum ar fi…probabil ca toţi…caţi dintre noi nu ne-am dorit măcar o secunda in facultate, sa facem chirurgie …probabil ca foarte mulţi. Caţi am ajuns intr-adevăr sa facem? Aceia sunt acum in fata ta. Ii priveşti, ii simţi tari, bine pregatiti uşor aroganti dar in acelaşi timp puţin temători.
Caţi din noi am călcat intr-o clinica de chirurgie in studenţie in afara stagiului obligatoriu. Putini. Toţi am crezut ca ştim cum e. Stiam din filme, din carti si de la profesorii care vorbeau de alţi profesori. Vorbeau de vremuri apuse dar care au dus la ceea ce vedem acum : îndârjire, pasiune, munca multa dar si mai multa satisfacţie. Din păcate nu ştiam ce se ascunde in spatele acestor cuvinte. Acum la repartiţia pe spitale, pe clinici toţi ne doream clinica aceea din povesti : profesor dur dar drept, colegi sfatosi, pacienţi cu patologie interesanta si cat mai mult de operat.
Unii mai norocosi am ajuns in asemenea clinici alţii evident, nu. Toţi insa am ajuns intr-un mediu prea puţin cunoscut, prea puţin accesibil in sensul asteptarilor noastre. Se părea ca examenul greu si aparent fara final al intrării in rezidentiat chiar luase sfarsit.
De fapt, după câteva ore, primele ore in clinica se contura perspectiva adevaratului examen. Cel cu tine. Cu dorinţa, cu rabdarea cu puterea de munca si rezistenta. Toate astea venind mai mult sau mai puţin din tine. Tanarul medic. Viitorul chirurg. Caci daca pentru internisti chirurgul pare mai puţin medic, pentru noi viitori sau actualii chirurgi ne pare ca suntem mai mult decât medici. Poate exagerez. Dar cand transpiri enorm operand ore întregi intr-o sala cu 40°C, când iţi speli zilnic costumele si rupi lunar perechi de incaltaminte medicala…când termini de operat in mijlocul nopţii si apartinatorii se mira văzându-te lucrând continuu 36 ore , atunci simţi ca esti medic si un pic mai mult.
Toate astea le afli si savurezi destul de repede dar in prima zi de clinica chirurgicala simţi altceva. Teama de necunoscutul meseriei, de medici primari pretiosi, colegi rezidenti ce te ignora, asistente ce te desconsidera si un spital căruia nu-i cunoşti nici măcar dispoziţia clinicilor, cabinetelor . Nu ştii nici măcar unde e sala de operaţii.
In urma cu 30 minute te schimbai in vestiar. Schimbai hainele cu armura si sabia. In jurul tau totul parea firesc. Simţeai ca faci acest lucru de multi ani. Si totusi traiesti o mare emotie. Simţi cum iti tremura usor genunchii. Ai invatat ani de zile pentru momentul asta. Ai omorât nopţi întregi cu coatele pe birou, ai sperat si iată ca n-a fost in zadar. Esti deja medic dar acum te asteapta primele ore din restul vieţii tale de chirurg.
Închizi vestiarul timid, te întorci pe călcâie si urci scările.
Ridici privirea cand intri in clinica.
Eşti pregătit. Lupta poate sa înceapă.
marți, septembrie 11, 2007
Prima zi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
textul e scris in mai 2007. au trecut deja 3 ani de la acea prima zi.
si cum ti se pare lupta dupa 3 ani?
De fapt, cred ca in acest timp ai descoperit ca sunt de purtat mult mai multe lupte decat cea la care te refereai initial.
Ai reusit sa iti gasesti "aliati"?
pentru ca am senzatia tot mai intensa ca, desi teoretic in medicina ar trebui sa se actioneze in echipa,in care sa fie 1 pentru toti & toti pentru 1, in spital ai parte doar de orgolii si ipocrizie.
Cineva imi tot spunea ca voi avea parte de singuratatea alergatorului de cursa lunga.
Eu i-as spune singuratatea alergatorului de cursa infinita cu obstacole.
Luptele sunt multe si pe teme diverse(care vor fi sper subiecte de oarece scrieri). oamenii imbraca in general hainele orgoliilor nemasurate si ale infatuarii. singura circumstanta in care apare solidariatea autentica este cand amenintarea apare din exterior, din lumea nemedicala si atunci in modul cel mai firesc isi face aparitia o masinarie giganta si perfect unsa care culca la pamant orice ar putea afecta-o. in rest lumea medicala se macina, aparent fara efecte adverse in mod paradoxal pentru buna ei functionare, prin mici si meschine lupte interne!...voi reveni pe parcurs.
Trimiteți un comentariu