Am un prieten care are un blog. Blog-ul se numeste “isterie si frustrare”. Poate suna isteric dar cred ca are sens. Ce ne tine plini de stress, ce ne anima gandurile zilnic, ce ne enerveaza si isterizeaza pana la urma tot zilnic. Eu zic ca se cheama frustrare. Faceti un mic tur al vietilor voastre si veti observa ca desi suna trist si patetic frustrarea ne vine cel mai des in senzatii. Frustrare traim cel mai des, mai ales acum…la varsta noastra cand ne dorim enorm, cand faptuim intotdeauna mai putin decat vrem si cand pretentiile noastre de la cei din jur fie ca sunt colegi, prieteni, familie si finalment noi insine sunt maxime. Nu zic ca trebuie incurajat gandul, cultivat sentimentul sau laudat curajul de a recunoaste dar face bine sa gandim corect. Sa fim realisti si poate doar asa vom scapa macar de un motiv al frustrailor noastre - Ipocrizia macar fata de noi insine daca fata de cei din jur e mai greu de elminat.
Imi lipsesc discutiile lungi si sincere cu prietenii din adolescenta tarzie. Acum ma inconjur de mult mai multi oameni dar de mult mai putina realitate vorbita. Discutam mult dar comunicam minim, socializam intesn dar ne cunoastem reciproc foarte putin. Vreau oameni sinceri langa mine. Poate nu sincere in totalitate(cu acea sinceritate ideala, teoretica) dar ii vreau mai maturi, mai plini de trairi evidente si mai putin ipocriti, mai umani, mai putin estetici. De ce ascundem sentimentul, de ce trebuie sa fim puternici, reci,perfecti!? La ce ne foloseste? Este oare modelul social de urmat atat de puternic astfel incat ne imbiba cu clisee atat de stricte incat devenim niste copii jalnice ale unui model nici macar garantat. A citit cineva undeva ca daca se schimba si adopta clisee, trairi studiate, fraze tipice si comportamente standardizate va reusi repede si sigur in demersurile sale?! Nu cred. Mi-e dor de o cadere nervoasa tipica la vreun cunoscut, la tristete veritabila si rasete pline, venite din reala bucurie. Acum ne temem sa ne manifestam. Sunt colegi si prieteni dar nu ne impartasim prea multe trairi. Mi-e dor de o imbratisare sincera, de o mana stransa cu suflet si priviri calde. Eu cred ca ne temem maxim ca nu vom confirma modelul, ca nu vom reusi sa impresionam. Inteleg asta pana la un punct. Dar de ce o facem si cu oamenii care au trait langa noi. De ce nu ne e oare indiffrent daca esuam cu prietenul sau familia de fata. Ce pierdem astfel? Nimic. Ei te iubesc grautit, neconditionat.
Ne vor iubi oare mai putin daca vom fi mai putin?!
vineri, septembrie 28, 2007
Despre frustrare - In general (I)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Cumparam atitudini, dupa ele fugim, le dorim si ne ascundem in umbra lor. Cam oriunde esti, vei fi bombardat cu diverse mesaje despre ce bine e sa fii "cool", nu in sensul imbratisat pana la identificare de copilutzi care abia au mijit ochii spre lume, sau de batalioanele de papusi de plastic tasnite din aceeasi matrita, sau de masculii feroce cu brandul bine sculptat in gelatina la sala, in cautarea femeii pneumatice perfecte.
Nu, ma refer la acea atitudine detasata, la inceput voita, dar treptat devenita "self".
Cred ca este vorba de o retragere, e mai sigur sa disimulezi din aceasta atitudine, e mai usor pentru tine sa crezi ca esti intangibil, si nu vei mai fi sanctionat la orice ezitare, slabiciune, induiosare.
Din pacate nu suntem cameleoni, ca atunci cand mimam culoarea unei frunze sa nu ajungem sa ne simtim ca o frunza, asa ca in timp ce la inceput parea o masca, doar o atitudine, ti se impregneaza usor, usor, dinspre exterior spre interior, dinspre epiderma direct spre suflet. Si chiar daca esti puternic, si nu iti va atinge sufletul, se va stabili la un nivel suficient de profund pentru a-ti vicicia/bloca pornirile normale.
Iar despre imbratisari, deja imi e teama, desi nu este cuvantul cel mai potrivit, sa mai fac asta. Nu gestul in sine imi produce ezitari din ce in ce mai mari, ci raspunsul de care am parte. In ultima vreme am parte doar de imbratisari grabite, parca se chinuie sa iti faca un hatar, imbratisari rigide, racoroase, pudrate, fracturate, contorsionari trist interpretate. Iar pupicii dintre doamne-doamne / domni-doamne sunt niste manifestari de scena, parfumate, dar fara savoare, de carton.
Traim intr-o lume de plastic, si vrem si noi asta ca e cool.
Aici nu mai e loc pentru visatori, sau emotii prea tari, pentru ca esti prea preocupat de, ce alt credit sa mai faci pentru o plasma cat mai mare si un mega-abonament de cablu gata sa te absoarba.
cred ca am scris cam mult mai devreme si ar trebui sa-mi fac blug-ul meu, dar nu ma pot abtine si mai trebuie sa intreb ceva:
cate fleuri de sinceritate pot exista, k daca spui ceva sincer pe jumatate e cheama minciuna, iar sinceriatatea teoretica nu prea stiu cum ar fi.
Iar tristetea, din pacate cred ca este cea mai autentica traire exprimata, inca. Disimulam des fericirea, si gandurile bune.
cred ca ai mare dreptate cand te referi la "tristete", ca poate cea mai autentica traire. mare adevar...ar fi o idee sa cautam inca 2-3 trairi greu de disimulat, sincere cu adevarat atunci cand le observam...am sa ma gandesc.
Trimiteți un comentariu