Decembrie 2004 – O dimineata.

Dimineaţa il prinse in pat. Somnul fusese neobişnuit de adânc si trezirea părea grea.

Lumina ce venea de afara era alba, difuza si rece. Plapuma calda îl acoperea blând iar o mana scoasa pe sub perna îl trăgea spre marea zi ce urma sa vina. Era luni, decembrie si afara inca nu ningea.

Capul îl durea timid prin tâmple ca după un somn prea adânc de care in clipa aceea nimeni nu avea nevoie. Fusese un somn prea lung si care ii ameţea pe moment ideile si temerile, da...mai ales temerile. Camera i se părea larga si ireal de goala deşi nici o schimbare nu se mai făcuse de o buna bucata de timp. Zgomotul străzii ii suna cunoscut si ii dădea senzaţia calma si dulce de vecinătate prietenoasa care ii făcea pana si trezirea mai fireasca. Nu mai avea chef sa doarmă dar smulgerea din braţele patului se dovedea anevoioasa. Un gând ii măcina încet mintea si trupul se împotrivea in idei de a se ridica drept, ager si gata de bătălia finala.

De 2 ani si jumătate mintea i se chircise in colturile conştiinţei, iar viata i se păruse un lung şir de intamplari absurde, eroice pe alocuri si triste in general. Lumea îl înconjura suspect de strâns, si îl încărca cu enorma responsabilitate a demersului sau. Nu avea nevoie de acea povara dar avea nevoie de oamenii ce o purtau pe braţe către el. Evident cele doua veneau la pachet, aşa cum vin lucrurile in viata. Nu ştia cum sa scape, si de o vreme renunţase sa mai lupte cu lumea din jurul lui, căci poseda in gândurile lui o lume a lui la fel de agitata, revendicativa si cruda. Acea lume, din gândurile lui avea insa ceva in plus – l-ar fi iertat indiferent de rezultat. Poate ca deja o făcuse.

Facultatea se terminase parca demult, in vremuri străvechi iar acest fapt îl întrista si descuraja zilnic. Prietenii aşteptau demult ca speranţele lor mai mult sau mai puţin justificate si reale in temeiul lor sa prindă substanţa. Firea sa orgolioasa si responsabila simţea o acuta nevoie de revanşa, confirmare si si apoi o pauza de public. Se simţea de multe ori pe o scena de lemn cu stinghii şubrede in fata unei comisii formate din toţi cunoscuţii săi, dând un examen permanent. In spatele acestora, pe ultimele rânduri ale sălii stătea insa chiar el. Avea o expresie severa si temătoare in acelaşi timp. Se temea de eşec, ratare si incapacitate de continuare in forma lor cea mai cumplita. Evident momentele de trezire veneau inca destul de des, încât sa nu dezvolte o depresie pe măsura.

    Azi unul din prietenii lui dormea inca lângă el. Rămăsese la el peste noapte dintr-o solidaritate sincera, venita din prietenia lor veche. Ii lega o bucata de viata frumoasa presărata cu pasiuni comune, tinereţe petrecuta in cluburi, vacante, cursuri, discuţii îndelungi, naive dar atât de vii in desfasurarea lor. D. nu-i semăna foarte mult, dar suficient cat sa-i lege o prietenie atât de necesara. Il iubea si respecta căci pe alocuri ar fi dorit sa fie ca el, chiar si in cele pe care le dezaproba in comportamentul lui. Azi D. se trezea după el si-l împingea cu entuziasmul specific lui spre o veste de care se temea ca un copil.

    D. întinse mana după tigari, ca prim gest reflex al unei zile, fie ea si de iarna ce se comporta ca o toamna târzie care nu se indura sa moara. Isi aprinse o ţigara, trase un fum adânc ce-i grebla gatul si apoi se ridica in picioare:

    - Aaa...ce vreme frumoasa-i afara!

...afara o ceata plina umplea aerul de iarna tânăra.

    - Da, de parca ar mai si conta cum e vremea...vremurile sunt importante acum. Astrele contează in aşezarea lor sau mai exact am nevoie de tot norocul din lume care mi-e lipsit in ultima perioada.

    Ceata începea sa se ridice. Dincolo de ea nu se vedea nimic.

* * *